Iubește-mă Doamne când o merit cel mai puțin pentru că atunci am nevoie cel mai mult!

Framantatura de cuvinte ... nerostite













duminică, 4 septembrie 2011

File de lectura - fragmente in dezbatere

           Maica Alexandra (1909-1991) odinioara Alteta Sa Regala Ileana, Principesa a Romaniei si Arhiducesa de Austria intr-o prefata la o carte despre smerenie marturisea:
          "Smerenia, aidoma credintei, este un dar al Harului. Unele suflete fericite ar fi, probabil, inclinate spre smerenie inca de la nastere, insa toate, fara a se tine cont de inclinatiile lor, au de luptat cu mandria si multumirea de sine."
           Cuvinte adanci, greu de mestecat, deloc la indemana oricui...
           Multumirea de sine ... offf,  cat de greu este sa lupt tocmai cu mine si mai ales cu ideile mele putine si fixe dar suficiente pentru un profil de "ganditor", cu obisnuintele din mine plicticoase si atipice numai bune pentru a ma autodefini "original", cu relizarile mele de doi bani care mi se par ca au dat universul peste cap, cu viciile mele care tocmai pentru ca sunt nevinovate ma fac moralist si intransigent cu altii si cu cate altele ...  Cu orcine pot lupta sperand sa inving cumva, dar in lupta cu mine insumi aproape ca nici nu stiu cum sa procedez. Mi-e greata de multumirea de sine pentru ca o vad ca pe o sinucidere sufleteasca prin plictis. Si totusi uneori tanjesc dupa ea si dupa confortul ei - dealtfel nu ar trebui sa-mi fie rusine pentru ca ea este la moda deci ravnita si privita ca un produs de lux. Cate reclame nu am vazut cu plaje exotice linistite unde te poti odihni in pace la infinit sorbind un cocteil, multumit de sine. Cine nu ravneste la o casa linistita cu copaci, balansoar, si caine in curte bransata la toate utilitatile tehnologice ale secolului? De cate ori nu mi-am dorit o parohie in care sa imbatranesc linistit putin cate putin tabietos si hieratic? Si totusi imi este rusine de Dumnezeu si de mine insumi pentru ca miroase a platitudine de la o posta ...  Platitudine care ma limiteaza si tot mai subtil ma indeparteaza de dorinta atat de fireasca de absolut, de pofta existentiala de a ma ridica deasupra carnii si a nevoilor, de setea de indumnezeire, de dorul de Dumnezeu pana la urma.
          O, Doamne, ma sperii cand constat ca este atata multumire de sine in acest veac incat sa poata hrani consistent toate veacurile trecute ale istoriei. Pantecul bine rotunjit al secolului XXI se aseaza la siesta istoriei multumit si plictisit. Ce ar mai fi de facut? Totul este bine randuit: Dumnezeu in cer cu ingerii Sai, noi aici cu postbinele nostru, in postistoria noastra, cu succesul nostru, cu conturile, masinile, casele, vacantele, hainele si croazierele noastre.
          Doamne apara, mantuieste, miluieste si ne pazeste !
          

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu